De mână cu toamna, volumul II


Noapte după noapte, zi după zi, aștept cu patos să mă prind în dans de mână cu toamna.  Mi se pare că-i cel mai elegant dans. Iubesc acest anotimp, și asta nu-i o noutate.  De când sunt aproape de toamnă, emoțiile mă cuprind și-mi lasă timpul ca binecuvântare. Sufletul mi-e deschis, mai ales, la căderea frunzelor, mă zbat între vis și vis, din când în când mă trezește la realitate un pahar cu melancolie.  Povestea nu se oprește aici, nici pe departe. Am creat legături puternice cu Toamna, până când, m-am hotărât într-o zi, ca fiecare cititor să se prindă De mână cu toamna. Am făcut ordine în poeme, le-am sortat și le-am strâns într-un volum. În fiecare seară am căutat o imagine care să le reprezinte și cred că am reușit.

Dați-mi voie să vă prezint cel de-al doilea volum: De mână cu toamna,  editura Art Creativ.

oie_transparent

 

Vor avea loc două lansări, prima lansare va fi în București, pe 21 octombrie, vineri, ora 18:30, la Mon Paris ( harta aici), iar cea de-a doua lansare va avea loc în data de 28 octombrie, la Căminul Cultural, Valea Doftanei, Teșila, ora 14.

Comanda se poate face, aici.

de-mana-cu-toamna

Vă mulțumesc și nu ezit să spun încă o dată că cititorii mei sunt încurajările mele!

P.S.: Dacă doriți să îmi scrieți, adresa mea de mail este aceasta: deny_mib16@yahoo.com

Vă îmbrățișăm, cu drag,

Eu și Toamna

Published in: on October 13, 2016 at 3:00 pm  Comments (22)  
Tags: , , , ,