Pe fruntea ultimului gând

Pe fruntea ultimului gând

Fâşii de vise şi de dor, împachetate-n colţ de rai
S-au desfăcut din gândul meu,
Ca evantai.

Parfumul dulce-aromat, amestec dintre brad şi pin
Mi-a-nfăşurat pe sub priviri,
Un zâmbet fin.

Sideful elegant stingea, doruri ascunse în cercei…
Zbătându-şi aripile-n zbor,
Doi porumbei.

Un val albastru se înalţă, simţind poate eliberarea
În ochii tăi prindea curaj,
Timidă, marea.

Liniştea ce nu se înfiripă, când te aştept sau când te chem,
Loveşte-n mine, tăinuind…
E un alt semn.

Izvor de timp din Univers, străbate-n suflet legănând
Scrisori lipite c-un sărut,
Ultimul gând.

Nu-ştiu-de-ce

Nu-ştiu-de-ce

Noaptea îşi lumina privirea,
În podul palmelor,
Când focul se-aprindea,
Sub tăcerea mea.
Cartea se-nchidea,
Lumina se stingea
La înc-o rugăminte
Ce arde în cuvinte !

August rătăcit prin gânduri

August rătăcit prin gânduri

Primul cuvânt te-ndeamnă să scrii,
Prima speranţă, s-aştepţi, să–ţi revii.
În vara ce trece mai iute că vântul,
Te poartă adesea, mai rece, cuvântul.

Zâmbeşti,
Rupi tăcerea şi-ncepi să mai speri,
Nu poţi să te-opreşti, să te-ntorci după ieri.
Dar cât ţi-a rămas,
Din timp ca răgaz,
Privirea-o-arunci pe-o hartă-n atlas.
Şi nu e atlasul cu oceane şi ţări,
Nici dealuri, nici munţi,
Nici râuri, nici mări.
Anotimpul se-ntinde pe-un suflet, rotund,
Mai rotund ca Pământul,
C-un vers, cu un rând.

Pe cer când apar, seninele stele,
Îţi laşi o privire, să te ducă spre ele.
Şi chiar de n-ajungi când Luna coboară,
O boare de august, te-aşteaptă spre seară
Să-ţi mai doreşti încă-o vară,
Cu parfum de chitară.