Când noi urmam iubirea după noi


Când noi urmam iubirea după noi

În cămara cu voci interioare,
Literele puse cap la cap unesc cuvinte, amănunte
Ce pot escalada un munte.
L-am escaladat şi noi, în vara timpului nostru
Iubirea ne-a urmărit până acum,
Acum, noi urmăm iubirea după noi.
Câteva minute ne-am oprit să topim soarele,
Să colorăm munţii din jurul traiectoriei noastre.
Suntem pe şoseaua asfaltată cu argint,
Miroase a sirop de frunze colorate,
Iar eu miros siropul viselor noastre,
noapte după noapte…
M-aplec să şterg ochii dimineţii
S-aştern rouă pe buzele-amorţite,
Şi să te ţin de mâna în calea strânsă a vieţii…

autumn_denisa_aricescu_2

În galbenul serilor din amurg, soarele recită poeziile toamnei.

fotografie toamnă 2

Când amintirile tale sunt gata pârguite, dă-mi să gust !

fotografie toamna 3

M-am pierdut în tine, în amănuntul de a fi.

Advertisements
Published in: on October 28, 2015 at 8:42 pm  Comments (21)  
Tags: , , , ,

Când ascultam liniştea prin tine


Când ascultam liniştea prin tine

Cuvintele ni se plimbau în tandem
Ne afişam iubirea departe, pe străzi…
Îmi strecuram emoţia pe sub fiecare frunză căzută
Şi fiecare frunză căzută îşi deschidea palmele pentru noi…
Le adunam şi-ţi arătam cum circulă iubirea prin nervurilor lor
Aşa cum dragostea îşi face de cap prin venele noastre.
Eram colegi de artă… şi iubirea e tot o artă,
Arta de a lăsa emoţiile să prindă glas…
Eram în urmă cu un pas,
Prezentul rămânea mereu în urmă,
Iar noi tot timpul îl gustam doar împreună…
Mi-a luat ani să te cunosc şi încă nu ştiu cum te cheamă
Spune-mi tu, eu încă mai privesc cerul împânzit de culori…
Totul se revarsă în anotimpul nostru
Şi ne presară…
Scorţişoară-n amintiri,
Toamna-i dulce în priviri…

SDC11370ggg

Published in: on September 24, 2015 at 6:00 pm  Comments (12)  
Tags: , , , ,

În acelaşi timp cu timpul


În acelaşi timp cu timpul

Farurile-şi iau lumina din pumn,
Îl deschid şi las liniştea să mă conducă.
Pe margine apar copacii adormiţi.
Îi trezesc.
Îmi menţin viteza de mers.
Frunzele ameţitoare se clatină,
Una câte una.
Ziua mă prinde din urmă.
Opresc.
Pornesc, din nou.
Şoaptele capătă o altă formă.
Obişnuinţa claxonează încă din timp.
Semnalizez şi mă strecor printre scuzele avariate.
N-am ratat ora de vârf.
Timpul se deplasează paralel cu mine.
Simt nevoia să-l depăşesc.
Oare unde am impresia c-ajung ?

Published in: on November 9, 2014 at 9:35 pm  Comments (22)  
Tags: , , , , ,
%d bloggers like this: