Te-am regăsit

Te-am regăsit

am revenit în braţele îngheţate ale gândurilor stinse
de teama zilelor
ce-mi pândeau fericirea.
minutele–mi ofereau un zâmbet viclean
pe care nu-l puteam uita prea curând.
atingeam secundarul pentru o clipă,
dar ceasul vechi nu reacţiona.

când destinul bătea din palme,
mă trezeam.
ştiam că e momentul să plec

tu rămâneai în urma mea
în pas cu timpul

mă rătăceam

am descuiat porţile tuturor şoaptelor
până te-am regăsit…

Aere de primăvară

 

…se înteţise focul, până când o zi de sâmbătă l-a stins. M-am ridicat din fotoliu, cu gândul că-l voi reaprinde, dar deja lemnele arseseră mult prea repede, iar tăciunii aproape nici că se mai zăreau. N-am înţeles ideea, eu, desigur, aşteptam pe cineva să sosească. Nu, nu era o persoană, aşteptam primăvara ca voi toţi. Voiam s-o iau cu mine şi să i-o ofer mamei în dar. Am coborât să cumpăr un buchet de flori, mă gândeam la trandafiri, şi mamei îi plac trandafirii, însă am găsit un aranjament floral. A fost în favoarea mea, n-am stat prea mult timp să mă gândesc şi era chiar cochet.

Ajunsă acasă, după mult timp, în care nu ne-am mai văzut, mama dichisea ceva prin camera ei. Am îmbrăţişat-o cu dor, lăsându-i primăvara să i se aşeze-n privire, dar m-am convins, privirea mamei face cât nouă primăveri.
După lungi discuţii şi calde mângâieri, timpul amesteca orele târzii până în marginea nopţii. Duminica sosea hotărâtă, dar schimbată. Primăvara crea mari confuzii. După revederea îmbucurătoare cu tatăl meu, m-am reîntors în locul în care zilele trec mai rapid decât timpul în sine.

Într-o aglomeraţie de neimaginat, oamenii se grăbesc să ajungă. Unde se grăbesc, unde vor ajunge? M-am pierdut în speranţe, în cuvinte şi-n viaţa de zi cu zi. Dau vina pe primăvară cu aerele sale de domniţă nou-apărută în oraş. Merge. Se plimbă din parc în parc şi hrăneşte porumbeii, dar se ridică brusc şi-i sperie. Se-ndepărteză, fuge, râde şi se schimbă. Ne schimbă. Se joacă. Separă minutele-n melodii, doar cu atât ne mai răsfaţă.

Orele trec agitate, iar gândul mă seacă şi m-aruncă în spatele unui dig. Se aud şoapte, nu voi lăsa poezia să se-nchidă-n mine.

Primăvara zâmbeşte, dar nu e zâmbetul ei…

Când iarna înflorea lila din şoapta ta

Când iarna înflorea lila din şoapta ta

Se ghemuise la picioarele ei
şi-i amorţeau gândurile
în liniştea temătoare.
Din părul ei înflorea liliacul violet
când el îşi apropia suav buzele de fiecare fir îngheţat…
Răsărea soarele pe sub fulgii de nea,
iar primăvara îşi deschidea ochii la fiecare atingere…
Ea se temea,
teama îi lega braţele şi o făcea
să-şi piardă îmbrăţişările pe dinăuntru.
Adormise totul sub pleoapele reci.
Drumul către el îi părea necunoscut,
era acoperit de zăpada proaspătă şi neatinsă.
Dintr-un pas, decembrie înflorea zâmbete
Şi le strecura în lumea lor lila.
Ningea peste ei cu dor,
Pe gulerele hainelor,
se scria povestea lor…
Dar ei nu ştiau,
Se scuturau şi îşi zâmbeau,
Timpul vorbea şi-i auzea,
prin fiecare fulg de nea,
ce apărea şi se topea…
Tonul iubirii era viu,
Pe-un portativ liliachiu.

În acelaşi timp cu timpul

În acelaşi timp cu timpul

Farurile-şi iau lumina din pumn,
Îl deschid şi las liniştea să mă conducă.
Pe margine apar copacii adormiţi.
Îi trezesc.
Îmi menţin viteza de mers.
Frunzele ameţitoare se clatină,
Una câte una.
Ziua mă prinde din urmă.
Opresc.
Pornesc, din nou.
Şoaptele capătă o altă formă.
Obişnuinţa claxonează încă din timp.
Semnalizez şi mă strecor printre scuzele avariate.
N-am ratat ora de vârf.
Timpul se deplasează paralel cu mine.
Simt nevoia să-l depăşesc.
Oare unde am impresia c-ajung ?

Când am imprimat emoţia în sufletul tău

Când am imprimat emoţia în sufletul tău

Am legat lumea de picioare,
Am acoperit gura timpului,
Am secat ochii întrebători,
Am risipit mirosul din trăiri,
Am ascuns auzul în urechile iertării,
Şi-am conturat chipul străbătut de nopţile nedormite
Cu speranţa şi dorinţa de a-mi răspunde chemării.
Mai aveam zgomotul să-l adorm,
Dar liniştea m-a împiedicat să o găsesc.
M-am strecurat printre cuvinte
Şi am deschis cartea la zâmbetul tău.
Am citit de n ori aceleaşi fraze,
Am urmărit cu privirea fiecare gând,
Apropiindu-ţi răbdarea de sufletul meu.
M-ai simţit. Ţi-am vorbit. Timpul s-a scurs.
Ce ai de spus ?

Când se iubeau dincolo de timp

Când se iubeau dincolo de timp

S-a născut într-o zi de primăvară,
A desfăcut nodul amintirilor
Şi a lăsat timpul să-i stea aproape.
Nu s-a temut,
Şi-a alungat teama
Când fiecare gând de-al lui
O mângâia şi-i aducea lumina zilelor
din stropii întunecaţi care picurau cu repeziciune
peste geamurile-n care
se oglindea fericirea în mersul grăbit
pe strada clipelor răsfirate.
A crescut în braţele lui
Şi s-a regăsit…
Cu cei 11 paşi parcurşi,
Cu cele 11 zâmbete ale lui,
Cu cei 11 nori pe care pluteau,
Cu cele 11 priviri pătrunzătoare,
Cu cei 11 copăcei desenaţi din dragoste,
Cu cele 11 dansuri ale Lunii
Şi
Cu cele 11 linii ale pasiunii parcuse de şoaptele lor.
De 11 ori şi-au spus “Te iubesc”,
Când două uşi se deschideau simultan la 11:11.
Atunci era
Ora în care se preda iubirea,
În cea de-a 11-a lună
Când ea adormea într-un gând
şi el se trezea a-11-a oară,
cu acelaşi glas din visele ei.

Erau doi, unul lângă celălalt.

O completa,

pentru că 11 era o parte din ea.

Sursă foto: https://www.pinterest.com/