Când vreau să strig şi să…tac

Când vreau să strig şi să…tac

Momente fentate,
Distruse,
Aparte.
Lacrimile soseau…
Cu un deget le-am oprit.
S-au întors,
S-au prelins uşor pe dinăuntrul meu,
Au trecut de nodul din gât şi-au ajuns mai departe…
Acolo s-au stins.
Tăcerea lor a fost prinsă între două bătăi ale inimii.
Am oftat adânc !
Nu mă durea, se răsucea, mă seca.
Am oftat din nou şi-am căutat mângâierea soarelui,
Dar nu făceam decât să m-amăgesc,
O rază de soare nu înlocuieşte o mână de om.
Iar o privire spre cer caută cuvinte,
Când le găseşte, le strânge şi le-nchide-n suflet.
Adierea vântului risipeşte zâmbetul chipului iubit
Imaginea te năuceşte.
Doar ploaia te spală,
E izvorul sufletului aşezat pe gene…
După un gând, sufletul m-aştepta să reapar
M-am oprit, nu voiam.
M-am aşezat lângă el. Iar el…

Picturi în timp

Picturi în timp

Culoarea pereţilor vorbeşte prin vise,
Imagini la colţ,
Surprinse, atinse…
Atârnă,
Răsuflă,
Îți lasă o urmă,
Încăperea e surdă şi nu are geam,
Totul se-oglindeşte într-un cerc
Pe tavan,
Unde cerul stă martor, an după an…

Pe pânza topită am aşternut un izvor
Din emoţii, cuvinte, despre cum te ador…

Când noaptea adormea într-un sărut

Când noaptea adormea într-un sărut

Desculţă,
Timidă,
Respirând prin inima ta,
Noaptea ajunge la mine.
Îmi dezleagă visele mai devreme de timpul trecut
Şi-mi lasă vârfurile degetelor, amorţite de dor.
Nasturii desenaţi în zilele de vară se desprind unul câte unul
Şi lovesc podeaua cu strigătul lor.
Gulerul nopţii stă să cadă,
Îl prind în palme şi-l cos în jurul Lunii
Cu mângâieri aduse de pe creştetul zorilor…
Mă-ndoiesc că pot face faţă nopţii,
Lumina ochilor tăi mă lasă fără cuvinte,
Iar eu las noaptea să adoarmă într-un sărut.
Mă aşezam şi visam.
Acum…
Mă aşez. Te visez.

Mă gândesc cum ar fi

Mă gândesc cum ar fi

Fără gândul din gând
Fără teama de mâine,
Fără cer, fără vânt.

Fără strigătul mării,
Fără noi cei de-acum,
Fără şoaptele zării.

Fără zeul tăcut,
Fără simpla secundă,
Fără timpul pierdut.

Fără tine,
N-am zâmbet.
Fără tine
Mi-i dor!

Zilele se strecor, uşor, dar în zbor…
Îmi iau tot ce vor,
Şi-atunci simt că mor.

A fi timp

A fi timp

În bătaia palmelor,
Timpul trece de fileu,
Tu-l arunci şi îl prind eu.

Am surâs când te-am atins,
Timpul stă…
Ahhh, tu, l-ai prins !

Te ascunzi, dar, nu mereu.
Te aştept.
Fii timpul meu !

Şoapte aurii

Şoapte aurii

Am ieşit puţin să văd Soarele,
să-l ating din priviri şi să-i spun
că ne vom revedea în curând.
Dar el, timid din fire,
mi-a luat palmele reci,
mi le-a aşezat pe genunchii lui călduroşi
şi mi-a spus:
“Toamna-i enigma ce-mi strecoară visare,
Culorile ei sunt dorinţele vii,
Frunzele căzute-n calea ta
Vor fi trimise de mine…
Numeşte-le în gând şoapte aurii,
Aşează-le în pagini ruginii
Şi lasă-le să-ţi fie aproape zi de zi.

Regăseşte-te, regăseşte-mă,
Scrie-mi şi eu îţi voi răspunde!”

O altă ramă ascunde, fotografia timpului.
M-am emoţionat şi-am zâmbit la sosirea-anotimpului.