Să ne cunoaștem

Să ne cunoaștem

Tu nu știi cine ești tu,
Cum nici primăvara nu-și cunoaște parfumul.
Eu nu știu cine sunt eu,
Cum nici gândul nu știe că a trecut prin mintea mea.
Hai, să ne cunoaștem !
Lasă-te pictat în apusul șoaptelor mele,
Iar eu mă voi lăsa cuprinsă în brațele nopții,
Până aproape de răsăritul zâmbetului tău.

Când citeam prima scrisoare a primăverii, o lalea își descoperea chipul.

Îmi înecam privirile în marea cireșilor înfloriți.

Sunt mai puține zilele cu zâmbet decât zilele cu flori.

Floarea mea preferată

Floarea mea preferată

Fericirea-mi şterge cuvânt după cuvânt
Le soarbe cu ardoare şi le preschimbă-n gând.
Dorinţele ce rabdă când sufletul mi-e dor
Se ard şi mă inundă şi nu mai ştiu ce vor.

Mă ţine-n viaţă doar simplul te iubesc
Şi am iubit tot timpul gândindu-mă la tine,
Şi tu când te gândeşti la mine, înfloresc
Doar gândul tău miroase atât de bine…

Fericirea e floarea mea preferată,
Când liniştea e boboc,
Iar iubirea îi e parfum.

Nu se cuvine

Nu se cuvine

S-a consumat ultima picătură
Din emoţiile pe care le-am traversat
În drumul către tine.

M-am zorit.
M-am întrebat de ce,
Sau dacă se cuvine…

Dar am pus punct,
Iar semnul întrebării
S-a aplecat mirat.
Căci n-a aflat că vestea serii
Se plimbă-n taina primăverii.

Prinţul ce ieri salva destinul,
Era tot el, acelaşi, chinul.
Floarea iubită de schimbări
Îşi lăsa chipu-n alte zări.

Da, m-am zorit
M-am întrebat,
Ce-aş dizolva în mine?
Nu, n-am aflat, dar…

Nu se cuvine să rămân fără tine.