(Ne)emoții

Întinde-ți mâna către mine
Și lasă-mă să mi te chem.
Dă-i gurii flori! Nu îmi da mie!
Reproșurile-ți toate ghem.

Tăcute-ți urmele din suflet,
Iubirea-i singurul îndemn,
Dă-i timp emoției să cânte!
De (ne)emoții, eu mă tem.

Privește-n toiul nopții stinse
Când lacrima, în cărți mi-e semn.
În gândul tău doar ecuații,
Răstălmăcesc timpul etern.

Visează-mi șoapta care urlă
Cum se topește în infern,
Sărutul, pune-mi-l pe creștet
Ca soarele dintr-un desen.

Privește-mi ochii cum vibrează
Iubire-n inimă ți-aștern.
Dă-mi timp! Ascultă cum răbdarea
Se-nveselește. Ne avem.

Dă-i timp emoției să cânte!
De (ne)emoții, eu mă tem.

Parfum de ghiocei

Întrebări,
Părți de gânduri
Timp neșters de pe buzele-i sângerânde
Chipul ei stătea dezvelit în lumina searbădă
Sub joaca primăverii.
Ea era primăvara de altădată,
Primăvara care nu înflorea de dragul florilor,
Era primăvara care se lăsa așteptată,
Primăvara încrustată sub broderia Lunii mată.

Cântecul ei și-al lui se auzea-n surdină
Cuvintele-nfloreau în șoapte, în grădină,
Doar ochii ei cuminți, boboci neînfloriți,
Iar lacrimile ei, parfum de ghiocei.
Pe pleoape, primăvara
Picta dintr-o suflare marea…

Pe acul ruginit din Anotimpul Dor
Se pregăteau cocorii de primul zbor al lor,
Pe mâna lui întinsă ce ascundea un vers
Îi picura prin vene, iubitul Univers…
Doar flori și primăvară, voia să fie ea
Să înflorească-n timpul în care atinge-o stea.

Doar ochii ei cuminți, boboci neînfloriți,
Iar lacrimile ei, parfum de ghiocei.