Pantofii albaştri ai timpului


Pantofii albaştri ai timpului

Mă simt înecată în trecut.
Chipurile fade stau ascunse după colţul casei
Şi îmi pândesc copilăria.
Poartă haine de culoarea greşelilor,
Descusute şi cu tivul gata să desprindă lacrimi.
Sunt şi eu acolo, îmbrăcată într-un sarafan negru al regretelor,
Strâns în talie de remuşcări imprimate în panglici lungi.
Îmi ating genunchii loviţi de cuvinte
Şi şterg sângele închegat din apusul verii.
Mă văd, dar nu mă recunosc,
Cu o foarfecă de oţel pătrund în firul răsucit al anilor trecuți,
Calc desculţă pe marginile pietrelor de opal,
Iar pe vârfuri traversez norii rămaşi pe pământ…
Cu fiecare pas, timpul absoarbe jocul copilului uitat în mine.
În stomac simt cum mă loveşte timiditatea,
Stropindu-mi glasul cu răgușeala unei pisici care obosește să alerge fluturi.
Mai am puţină încredere în buzunar,
E pentru toată viaţa…
Mi-ajung emoţiile rătăcite prin păr,
Le scutur din când în când în anotimpuri.
Mă dor mâinile încercând să ating timpul pierdut,
Mă dor tălpile încercând să sar peste cuvinte.
Chipurile fade apar ca nişte fantome,
Îmi înceţoşează lumea risipită în oraşe,
Mă despart de cutremurul resimţit în priviri..
Retina cerului e vulcanul nestins din mine,
Din mine, din tine, din destin.
Nu încetez să caut rugăciunile,
Parcă cineva le risipeşte cu mâna stângă
Peste câmpiile cu flori,
Iar vântul le cuprinde şi le presară peste privighetori.
Din glasul meu, încerc să desprind câteva note
Nu prea multe, de teamă că s-ar întrista pianul lui Chopin…
Noaptea vine peste mine,
Şi-mi trezeşte amintirile din mătase…
Astăzi mi-a adus în dar gândul speranţei
Pe care o voi purta în participiul mulțumirii.

Nu am ştiut că poţi traversa Vulcanul Noroios al amintirilor,
În pantofii albaştri ai timpului.

pantofii_albastri_1

Te întâmpin, zâmbind, îți ascunzi chipul după flori și aștepți să-ți deschid.

pantofii_albastri_2

S-au prins în horă florile iertării, sărbătoresc sinceritatea-n felinar.

pantofii_albastri

Mi te am. Mi te iubesc. 

pantofii_albastri_3

E timpul să plecăm, mă găsești printre raftul cu cărți. Roșesc,   m-aștepți.

Advertisements
Published in: on April 25, 2016 at 8:15 pm  Comments (29)  
Tags: , , , ,

Când căutai să îmi săruţi iubirea


Când căutai să îmi săruţi iubirea

Mi-am desenat timpul pe o coală de speranţă
Mi-am luat gândul de la şoaptele pe care le-am iubit,
M-am ascuns în ochii căprioarei ce-şi plimba destinul
Prin pădurile de foc din asfinţit.
Când eu mă zbăteam pe marginea visului
Tu alergai cu paşi repezi spre mine
Mă strigai cu toată puterea,
Îmi săgetai auzul cu semnale aprinse
Şi-mi făceai inima să se strecoare printre stânci.
Când m-ai găsit,
mi-ai sărutat sufletul cu dor,
iar eu mi-am închis ochii, tremurând.
M-am agăţat de tine,
aşa cum se agaţă cireşele amare la urechile verii.

foto 1

Published in: on July 23, 2015 at 11:42 pm  Comments (19)  
Tags: , , , ,

Te-am regăsit


Te-am regăsit

am revenit în braţele îngheţate ale gândurilor stinse
de teama zilelor
ce-mi pândeau fericirea.
minutelemi ofereau un zâmbet viclean
pe care nu-l puteam uita prea curând.
atingeam secundarul pentru o clipă,
dar ceasul vechi nu reacţiona.

când destinul bătea din palme,
trezeam.
ştiam e momentul plec

tu rămâneai în urma mea
în pas cu timpul

rătăceam

am descuiat porţile tuturor şoaptelor
până te-am regăsit

Published in: on May 6, 2015 at 8:00 pm  Comments (14)  
Tags: , , , ,

Nu se cuvine


Nu se cuvine

S-a consumat ultima picătură
Din emoţiile pe care le-am traversat
În drumul către tine.

M-am zorit.
M-am întrebat de ce,
Sau dacă se cuvine…

Dar am pus punct,
Iar semnul întrebării
S-a aplecat mirat.
Căci n-a aflat că vestea serii
Se plimbă-n taina primăverii.

Prinţul ce ieri salva destinul,
Era tot el, acelaşi, chinul.
Floarea iubită de schimbări
Îşi lăsa chipu-n alte zări.

Da, m-am zorit
M-am întrebat,
Ce-aş dizolva în mine?
Nu, n-am aflat, dar…

Nu se cuvine să rămân fără tine.

Published in: on April 23, 2015 at 7:00 pm  Comments (14)  
Tags: , , , ,

Fir-ar


Fir-ar

M-am împotrivit
atunci când soarele-mi spunea că
razele n-au nimic în comun.
Eu ştiam că’s la fel.
M-am convins că nu-i aşa.
Mă scăldam în centrul Universului,
acolo unde nu era locul meu.
M-am împiedicat de firele deşirate de pe fusele orare
şi-am rămas împotmolită între stări.
Nu ştiam care-i adevăratul timp,
mi-era îndeajuns să ştiu că prezentul
era peste puterile mele.
Strângeam totul în braţe din Est până în Vest
Iubirea mea tăcea, voia doar s-o găsesc,
L-aveam pe el în inimă ca pe-o busolă
Destinul mă purta din oră-n oră,
iar corpurile toate fără viaţă
puteau trăi rupând,
din mine, o speranţă…
S-a aplecat spre Sud, săgeata, să îmi spună
Că-n timpul ce-l aveam puteam s-ajung pe Lună
Dar cum eram în Nord, în noaptea îngheţată
Am stins totul în gând…
Da, eu…
Tu, niciodată.

Published in: on February 5, 2015 at 5:00 pm  Comments (20)  
Tags: , , , ,
%d bloggers like this: