Contratimp

Mi-am inundat cuvântul în șoapte și culori
Simt pașii tăi că s-ar apropia de mine,
Suntem contratimp și îmi e dor de tine.

Ultimul dor din tot ce-am construit
S-a sfărâmat în vise, în nopți și în cuvinte
Pe timpul meu bazându-mă că simte.

Priviri întoarse spre apusul nostru
S-au stins aproape la fiecare răsărit,
Și mi-a lăsat doar gândul din tot ce am iubit.

M-am încurcat în ochii tăi și-am ezitat
Să-ncep să merg din nou cu dăruire
Când poate aveam nevoie de tine, de iubire.

Ultimul strigăt, din adâncul meu
Îmbrățișează-mă, sărută-mă, iubire
Suntem contratimp și mi-e dor de tine.

Advertisement

Nu mai știu

Pe repede înainte,
Totul se derulează contra timp,
Iar eu m-am încurcat în pașii neputinței mele.
Nu mă pot mișca,
Am intrat în hora gândurilor pe care nu le pot rosti vreodată,
Nu pot găsi un moment
În care aș vrea să fiu eu.
Între noi, o mare adâncă de lucruri nespuse pe nume
Între timp, doar dragostea a rămas intactă.
În trecut, totul se petrecea cu un motiv,
Acum, motivele’s prea ocupate să se apropie de adevăr.
Ți-am vorbit, cât curaj!
Dar parcă nu eram eu, nu mai știu.
Obișnuită cu tăcerea, mi-am regăsit zâmbetul din cuvintele tale,
Deși, știam că îți ceream să taci la rândul tău.
Sunt slăbită
Și-acum, din perfuzia timpului picură cântecele noastre de odinioară,
Pe patul meu din liliac, se vor odihni multe primăveri
Dar niciuna nu va mai fi la fel ca atunci când tu ai venit
Și mi-ai lăsat în loc de cuvinte,
Cea mai frumoasă privire.
M-am deshidratat,
Nu-mi place să beau nimic fără să-ți simt gustul, fie și amărui
Mi-am turnat în pahare luna și soarele
Doar dintr-o înghițitură, te puteam visa
Pe buzele timpului trecut, compuneam perfectul,
Simplu, nu?!
Dar nu mai știu,
E cumva inima mea acolo la tine?

Și eu te iubesc

Și uneori arma trecutului e îndreptată spre mine
La prima împușcătură, ochii mi se închid
Și mă încolăcesc pe după amintiri.
Îmi vărs timpul petrecut în doi
Pe pământul înghețat de dor.
Sub privirile tale,
Îmi dau ultima suflare
Și tac, lăsându-te să mă ucizi.
Dintr-o urmă de suspin,
Doar umbra ta mă salvează,
Când ultimele-ți șoapte
Îmi cutreierau sufletul răvășit.
Sângele învolburat de tot ce am simțit pentru tine,
E vestitorul următoarei primăveri.
Va înflori sub sărutul tău.
Fă-l parte din anii tăi,
Voi respira prin tine!

Ne iubim atât de mult încât uităm unul de celălalt.
Tu uiți tot timpul. Și taci.

Te iubesc.
Și eu te iubesc!

Glasul ți-l aud și fără să te-ascult.

Bolnav de culoare

Bolnav de culoare

                                  Mamei mele

Privesc în ochii cerului senini
Că’s sinceri şi flămânzi după iubire,
Mi-au picurat în suflet doar lacrimi cristaline
Când mâinile-mi erau întinse înspre tine.
Bolnav e cerul de culoarea infinită
Bolnav, încât a picurat culoare-n ochii tăi
Privindu-mă cum cresc, nepregătită,
Luminile-au fost stinse, nefiresc.
Ne-am strâns în braţe,
Când timpul parcă nu mai respira,
Iar mâna mea-nghețase-n mâna ta…
Căldura ta de înger m-a topit,
Când tu mi-ai spus că eu sunt tot ce ţi-ai dorit.
Nu pot găsi niciun cuvânt,
Să îţi descriu răbdarea…
Colindă munţi, străbate marea…

Sufletul tău e liniştea din zare,
Aşa cum cerul e bolnav după culoare.

înțelegere, aripi de înger, mama

Inimă, înţelege-mă

Inimă, înţelege-mă

Te-am pus să bei din sângele furtunii,
Care-ncerca să mă inunde zi de zi,
Şi te-am chemat apoi, să-mi stai aproape,
Şi tu veneai când eu credeam că n-o să vii.

Îmi înecam ideile în scris,
Luam timpul şi îl înecăm în mine,
În suflet îmi uitam cuvântul rupt, deschis,
Şi toate temerile mă duceau spre tine.

De mână te plimbam în orice zi,
Şi-n orice zi te plimb, chiar fără să te rog,
Şi bat la uşi, şi baţi şi tu în pieptul meu,
Iar uneori te fac să stai în loc.

Te-am pus să guşti din lacrimi şi te-am hrănit cu dor,
Când tu poate aveai doar poftă de iubire,
Te-am aruncat în mine şi te-am făcut să zaci,
Tăceai şi mă priveai cum îţi puneam zăvor.

Tu, care mă conduci pe coridorul vieţii
Eşti prinsă-ntre bătăi,
Eşti prizonieră-n timp,
În ochii tăi se scutură magia dimineţii,
Dar tot mă iei de mâna să mă trezesc zâmbind.

Am căutat fâşii, am căutat culoare,
Ai căutat şi tu, copilării, în gest,
Ai respirat în locul meu când m-a oprit speranţa,
Ai fost copil şi tu, la primul te iubesc.

Inimă, te rog, înţelege-mă,
Dă-mi cuvintele, ia-mi iubirea,
Pregăteşte-mă…

Inimă, respiră când iubeşti. Sărută-mi gândul şi în adâncul tău să îl topeşti.

Inimă, te-aştept să-mi dai,  tu, vestea. Prin vene să-mi strecori povestea.

Nerostit

Nerostit

Peste lutul din odaia
Cu tăciuni desprinşi din foc
Am scris peste amintiri
Cu tăcerile din joc!

Nu voiam să mă despart
De cuvintele pe care
Le iubeam şi le dădeam
Soarele din depărtare.

Într-o lume-n care eu
Am lăsat simpla durere
Să nu sufle peste tine,
Te-adormeam c-o mângâiere.

După zile de nesomn
Liniştea o prefiram
Peste gene, doar un strop
De speranţă îl topeam.

Amorţise peste noapte
Un întreg ocean de stele
Mă rugam să te găsesc
Povestindu-mi despre ele.

Cu timpul nu aveam pace
Desfăşa din vise, marea
Valurile mi le lua
Şi-mi lăsa pe buze, sarea.

Din dorinţa unei flori
De a săruta iubire
Singurul parfum cules
Era dulce mulţumire.

Mă temeam din pas în pas,
Şi curajul mă seca
Numai c-o îmbrăţişare
Începeam iar a visa.

Nu ştiam ce-i alinarea
Destinul învălmăşit
Mi-l lăsa pe “te iubesc”
Să rămână nerostit.

Gândurile tale, parcă
Se topiseră de dor
Mă găseau îngenuncheată
Strigând după ajutor.

Aş fi căutat lumina
Să îmi fie îndreptar
Dar din cerul împânzit
Cădeau ploi de jar şi-amar.

Înţelegerea şi ea,
Lasă sufletul sperând
Când de mâna ne ţineam
Într-un vis sau într-un gând.

Aş da cântecele toate
Ce unesc din inimioară
Note din game divine
În acorduri de chitară.

Anotimpul nopţilor târzii

Anotimpul nopţilor târzii

Dezamăgirile veneau singure
Şi plecau împreună cu visele mele.
Şi pentru asta m-am hotărât să scriu,
Să le scriu tuturor.
I-am scris libertăţii,
Dar ea era mai închisă decât mine
În forul ei interior.
I-am scris inimii, dar ea se plimba prin corpul meu,
Până ajungea în faţa gândurilor care o momeau şi-o captivau.
I-am scris timpului să stea o clipă aşezat lângă mine,
Dar a poposit într-o zi tristă.
Le-am scris cuvintelor,
Dar mi-au răspuns în altă limbă necunoscută.
I-am scris Domnului să-mi vină-n ajutor
Şi-n timp ce scriam
Au sosit îngerii,
M-au ridicat,
Mi-au împreunat palmele
Şi ne rugam în cor.
Le-am scris anotimpurilor,
Şi trecând prin ele, am rămas cu anotimpul nopţilor târzii.
Ţi-am scris ţie până am găsit un cuvânt
Am dat Del, am trimis celelalte cuvinte
În coşuleţul cu promisiuni
Şi am lăsat scurt, iubim.
Le-am scris părinţilor mei,
Dar răspunsul lor e un semn de alarmă care ticăie neîncetat.
Vezi, tu, i-am scris Moşului, dar
Moş Crăciun e cumplit de obosit să-ndeplinească dorinţe copiilor mari.
Mi-am scris mie, dar tot ce am aflat
E o poveste.
Va rămâne poveste.
O poveste dată uitării…

Punct mort

Punct mort

Mi-am depăşit sufletul în jocul iubirii,
Am traversat marea tăcerii
Şi am ajuns într-un punct mort.
Ia-mă de mâna.
Ţine-mă-n viaţă.
Îmbrăţişează-mă şi voi simţi din nou că trăiesc !

Dacă tu nu, eu…

Dacă tu nu, eu…

Uite,
Vezi cum coboară soarele în paharul nopţii?
Aşa coboară singurătatea în sufletul meu…

Vino.
În paşii tăi, speranţele se-agaţă într-un lanţ,
Cum în mersul timpului se mai agaţă câte-o taină.

Ascultă.
Auzi cum ploaia bate în fereastră,
Aşa cum te strig eu uneori…
Nu zi de zi,
De teamă că nu îmi vei răspunde…

Scrie.
În spatele cuvintelor tale
Vor fi mereu două buze ce vor mima şi vor da viaţă
Amestescului amorţit între rânduri.

Stai…
Stai o clipă şi lasă-ţi mâinile pe lângă tine
Chiar dacă nu mă vei vedea,
Ţi le voi cuprinde şi-ţi voi ascunde
Zâmbete pentru mai târziu.
Păstrează-le. Păstrează-mă.

Citeşte,
Aici scriu înainte de a-ţi spune
Ce vreau să înţelegi…
Şi tu înţelegi,
Înţelegi chiar dacă nu îţi spun.
Dar completez prin scris,
Cuvintele pe care tu le vezi stând departe de tine.
Iubesc. Te iubesc.

Mă tem. Şi de-asta tu te-ntrebi de ce apar norii.
Norii sunt chemările mele.
Când se scutură, întind braţele către cer şi-ţi şoptesc:

Dacă tu nu, eu nici atât !