𝙁𝙡𝙤𝙧𝙞𝙡𝙚 𝙙𝙚 𝙥𝙚 𝙘𝙚𝙧

𝙵𝚕𝚘𝚛𝚒𝚕𝚎 𝚍𝚎 𝚙𝚎 𝚌𝚎𝚛
𝚝𝚛𝚊𝚜𝚊𝚞 𝚕𝚒𝚗𝚒𝚒 𝚖𝚎𝚕𝚘𝚍𝚒𝚌𝚎
𝚒̂𝚗 𝚐𝚊̂𝚗𝚍𝚞𝚛𝚒𝚕𝚎 𝚖𝚎𝚕𝚎.
𝙸̂𝚗𝚏𝚕𝚘𝚛𝚎𝚊 𝚒𝚗𝚒𝚖𝚊 𝚖𝚎𝚊
𝚌𝚊 𝚁𝚎𝚐𝚒𝚗𝚊 𝙽𝚘𝚙𝚝̦𝚒𝚒
𝚕𝚊 𝚊𝚙𝚞𝚜

𝙳𝚊𝚌𝚊̆ 𝚘𝚌𝚑𝚒𝚒 𝚝𝚊̆𝚒
𝚊𝚛 𝚙𝚛𝚒𝚟𝚒 𝚊𝚌𝚎𝚕𝚊𝚜̦𝚒 𝚊𝚙𝚞𝚜
𝚌𝚊 𝚜̦𝚒 𝚖𝚒𝚗𝚎
𝚌𝚎𝚛𝚞𝚕 𝚊𝚛 𝚒̂𝚗𝚌𝚎𝚙𝚎
𝚜𝚊̆ 𝚏𝚛𝚎𝚍𝚘𝚗𝚎𝚣𝚎
𝚊𝚌𝚎𝚕𝚊𝚜̦𝚒 𝚌𝚊̂𝚗𝚝𝚎𝚌,
𝙶𝚊̂𝚗𝚍𝚎𝚜̦𝚝𝚎-𝚝𝚎 𝚕𝚊 𝚗𝚘(𝚛)𝚒.

𝓜𝓲-𝓪𝓶 𝓵𝓪̆𝓼𝓪𝓽 𝓬𝓾𝓿𝓲𝓷𝓽𝓮𝓵𝓮 𝓲̂𝓷 𝓾𝓻𝓶𝓪̆

𝑀-𝑎𝑚 𝑖𝑧𝑏𝑖𝑡 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑛𝑖𝑐 𝑑𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑝𝑢𝑠𝑐𝑢𝑙
𝑁𝑒𝑠̦𝑡𝑖𝑖𝑛𝑑 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑠-𝑜 𝑎𝑝𝑢𝑐.
𝑇𝑟𝑒𝑚𝑢𝑟𝑎𝑚 𝑠̦𝑖 𝑣𝑜𝑐𝑒𝑎 𝑚𝑖-𝑒𝑟𝑎 𝑠𝑡𝑖𝑛𝑠𝑎̆.
𝑇𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠𝑝𝑎𝑖𝑚𝑎 𝑛𝑢 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎𝑚 𝑠-𝑜 𝑑𝑢𝑐…

𝑆𝑜𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑖̂𝑚𝑖 𝑎𝑝𝑎̆𝑟𝑢𝑠𝑒, 𝑑𝑎𝑟 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑠
𝐼̂𝑚𝑖 𝑝𝑎̆𝑠𝑡𝑟𝑎 𝑧𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑢 𝑝𝑜𝑒𝑧𝑖𝑖 𝑙𝑎 𝑟𝑎̆𝑠𝑎̆𝑟𝑖𝑡.
𝑀𝑎̆ 𝑐𝑎̆𝑙𝑐𝑎-𝑛 𝑝𝑖𝑐𝑖𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑚𝑖𝑛𝑡𝑖𝑟𝑒𝑎
𝑀𝑎̆ 𝑠𝑡𝑟𝑎̂𝑛𝑔𝑒𝑎 𝑎𝑠̦𝑎 𝑑𝑒 𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑎𝑚 𝑎𝑑𝑜𝑟𝑚𝑖𝑡.

𝑀-𝑎𝑚 𝑣𝑖𝑠𝑎𝑡 𝑠̦𝑖-𝑎𝑐𝑢𝑚 𝑑𝑒 𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑖𝑎𝑟 𝑐𝑢 𝑡𝑜𝑎𝑚𝑛𝑎
𝐶𝑒-𝑛𝑑𝑟𝑎̆𝑧𝑛𝑒𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑑𝑒𝑔𝑒𝑡𝑒 𝑠-𝑜 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑑,
𝑀-𝑎𝑚 𝑡𝑟𝑒𝑧𝑖𝑡 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑔𝑟𝑎̆𝑑𝑖𝑛𝑎̆ 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑓𝑟𝑢𝑛𝑧𝑒
𝐼̂𝑠̦𝑖 𝑙𝑢𝑎𝑠𝑒 𝑡𝑜𝑡̦𝑖 𝑐𝑜𝑝𝑎𝑐𝑖𝑖 𝑠̦𝑖-𝑎 𝑓𝑢𝑔𝑖𝑡.

𝐴𝑙𝑒𝑟𝑔𝑎𝑚 𝑠𝑎̆-𝑚𝑏𝑟𝑎𝑐 𝑖𝑎𝑟 𝑟𝑜𝑐ℎ𝑖𝑎 𝑎𝑢𝑟𝑖𝑒
𝑆̦𝑖 𝑚-𝑎𝑚 𝑡𝑟𝑒𝑧𝑖𝑡 𝑙𝑎 𝑎𝑠𝑓𝑖𝑛𝑡̦𝑖𝑡 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑎𝑙𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝.
𝐶𝑒 𝑠-𝑎-𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑙𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑑𝑒-𝑎𝑙𝑡𝑎̆𝑑𝑎𝑡𝑎̆?
𝑀𝑖-𝑎𝑚 𝑠𝑢𝑝𝑢𝑠 𝑡𝑎̆𝑐𝑒𝑟𝑒𝑎. 𝑁𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑖𝑚𝑡.

𝑉𝑜𝑖𝑎𝑚 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑖𝑟𝑜𝑠 𝑎 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒
𝑆̦𝑖 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑑𝑒𝑐𝑢𝑚 𝑠-𝑜 𝑎𝑚 𝑠𝑎𝑢 𝑠-𝑜 𝑎𝑡𝑖𝑛𝑔
𝑀𝑖-𝑎𝑚 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑡 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑢 𝑖̂𝑚𝑏𝑟𝑎̆𝑡̦𝑖𝑠̦𝑎𝑡𝑎̆
𝑁𝑢 𝑠̦𝑡𝑖𝑢 𝑝𝑒 𝑐𝑖𝑛𝑒 𝑎𝑚 𝑧𝑎̆𝑟𝑖𝑡. “𝑀-𝑎𝑚 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑠̦𝑡𝑖𝑡.”

• 

Liliac de Mai

Mi-am schimbat privirea doar când te-am zărit,
Revederea a fost de neînlocuit.
Te cuprinde Venus, te cuprind și eu.
Liliac de Mai, miroși a Dumnezeu!

În flori liliachii m-am regăsit asiduu
Stăteam cu ochii-nchiși, mă mângâiai și tu.
Emoțiile-mi curg, în lacrimi, tu le prinzi
C-o floare mă atingi, când mă-ntristez, mă simți.

O, floarea mea de mai cu emoții-n grai
Pot să-ți povestesc tot ce retrăiesc?

M-am abătut puțin din visurile mele,
Mi-am murdărit și rochia în praful nins de stele,
Pantofii violet îi port cu aceeași gingășie,
Gândind să reușesc și bine să îmi fie.

Pe brațe-mi presar florile tale,
Flori de liliac să capăt culoare,
Mi-e dor de emoții, altfel de cuvinte,
De dulceața versului ce-mi zbura prin minte.

Parfumul tău de mai mă liniștește-n timp
Visez cu ochii-nchiși. M-alint!

O, floare de mai, tu îmi spui povești
Când nu ești cu mine, oare cui zâmbești?

𝑽𝒓𝒆𝒂𝒖 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒊𝒓𝒐𝒔 𝒂 𝒇𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊𝒓𝒆

𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑖𝑟𝑜𝑠 𝑎 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒

𝐶𝑎 𝑝𝑙𝑜𝑎𝑖𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑎𝑑𝑒 𝑝𝑒 𝑓𝑟𝑢𝑛𝑧𝑎 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑒𝑗𝑎𝑟,
𝐶𝑎 𝑚𝑖𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑒𝑟𝑔 𝑑𝑒 𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑎𝑟,
𝐶𝑎 𝑓𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑒-𝑠̦𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑝𝑒𝑡𝑎𝑙𝑒𝑙𝑒 𝑧𝑎̂𝑚𝑏𝑖𝑛𝑑,
𝐶𝑎 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑐𝑒-𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑣𝑎𝑟𝑠𝑎̆ 𝑧𝑖𝑙𝑒𝑙𝑒 𝑖̂𝑛 𝑎𝑛𝑜𝑡𝑖𝑚𝑝.

𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑖𝑟𝑜𝑠 𝑎 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒

𝐶𝑎 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑠̦𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑜𝑗𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑠𝑖𝑚𝑝𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖,
𝐶𝑎 𝑝𝑎̆𝑠𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑒 𝑖̂𝑛𝑎𝑙𝑡̦𝑎̆ 𝑖𝑚𝑛𝑢𝑟𝑖 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖,
𝐶𝑎 𝑛𝑢𝑎𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑒 𝑠𝑒 𝑟𝑒𝑣𝑎𝑟𝑠𝑎̆-𝑛 𝑐𝑢𝑟𝑐𝑢𝑏𝑒𝑢,
𝐶𝑎 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎 𝑐𝑒 𝑏𝑎𝑡𝑒-𝑛 𝑟𝑢𝑔𝑎̆𝑐𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑐𝑎̆𝑡𝑟𝑒 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢.

𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑖𝑟𝑜𝑠 𝑎 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒

𝐶𝑎 𝑙𝑎𝑐𝑟𝑖𝑚𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑚𝑏𝑟𝑎̆𝑡̦𝑖𝑠̦𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑒𝑚𝑜𝑡̦𝑖𝑖,
𝐶𝑎 𝑠𝑜𝑎𝑟𝑡𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑖̂𝑚𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑚𝑜𝑟𝑡̦𝑖𝑖,
𝐶𝑢𝑚 𝑣𝑎𝑟𝑎 𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑖𝑟𝑜𝑠 𝑑𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑑𝑎𝑓𝑖𝑟𝑖,
𝐶𝑎 𝑎𝑒𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑚𝑢𝑛𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑙 𝑖𝑛𝑠𝑝𝑖𝑟𝑖.

𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑖𝑟𝑜𝑠 𝑎 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒

𝐶𝑎 𝑚𝑎̂𝑖𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑔𝑖𝑛𝑔𝑎𝑠̦𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖,
𝐶𝑎 𝑝𝑎𝑔𝑖𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑣𝑒𝑐ℎ𝑖 𝑑𝑒 𝑝𝑜𝑒𝑧𝑖𝑖,
𝐶𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎̆𝑣𝑎𝑟𝑎 𝑐𝑢 𝑚𝑖𝑟𝑜𝑠 𝑑𝑒 𝑓𝑙𝑜𝑟𝑖
𝐶𝑎 𝑎𝑟𝑡𝑎 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑛𝑢𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑐𝑢𝑙𝑜𝑟𝑖.

𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑖𝑟𝑜𝑠 𝑎 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒,
𝐴 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑠̦𝑡𝑒,
𝐸𝑚𝑜𝑡̦𝑖𝑖,
𝑅𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠̦𝑡𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆,
𝐴 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑟𝑒.

Aeroportul gândurilor mele

–Aterizarea–

Simțeam cum inima-mi era nerăbdătoare
Să îmbrățișeze și să adăpostească
în toate cele patru camere pe cea mai frumoasă steluță.
Pentru prima dată mi-am atașat masca de oxigen…
am fost ajutată,
mereu m-am întrebat oare cum aș proceda?
Singură la peste 10 000 metri altitudine
aveam zâmbetul pe buze și puteam să glumesc.
Pe jumătate amorțită,
emoțiile mă acaparau în povestea pe care
nu o voi uita niciodată.
Pe buzele cuvintelor timpul aștepta.
În zbor, toate particulele de lumină
îmi fulgerau privirea.
Discutam.
Eram timorată.
Îmi așteptam speranța,
iar speranța aștepta să mă cunoască.
Într-o după-amiază liliachie
ziua a fost conturată de cel mai frumos parfum.
“Savarina mea”, te-am alintat pentru prima dată
Erai mic, plăpând și miroseai a iubire.
Ochii-ți erau două steluțe
care pâlpâiau când ai făcut cunoștință cu lumea de aici.
Îți admiram gurița ca pe o căpșunică de cuvânt.
Ne-am intersectat pentru prima dată în același timp.
Turbulențele nici de data aceasta nu m-au ocolit.
Mă temeam de atâta fericire
Și îmbrățișam iubirea, mi-era si(n)gura alinare.
Mi-am atașat bucuroasă centura pentru aterizare
Și așteptam să ating și să mă plec la picioarele Pământului,
Dar nu înainte de a-i mulțumi
celui mai de încredere pilot cu zboruri active,
o doamnă cu mâini de aur,
un om.
A fost cel mai frumos zbor din viața mea.
Te-am așteptat cu nerăbdare, cu speranță și
în fiecare zi cu și mai multă emoție…
Trebuia să zbor și singură cumva…
Un altfel de zbor.

Aeroportul gândurilor mele

 

-Îmbarcarea-

Nori denși plutesc deasupra orașului,
Alerg timorată spre îmbarcare,
Un tunel care pare să nu se mai termine parcă-mi electrocutează toate simțurile.
Stropi imenși de ploaie îmi lovesc fața…
Mă simt atât de singură, fără tine, iubitule
Dar în același timp înconjurată de toată dragostea pe care o port în pântec…
Lumea mă privește și nu înțelege ce-i cu mine…
Dar totul este atât de evident.
Un zbor pe care trebuie să-l parcurg doar eu.
Îmi ocup locul și nu sunt sigură care e locul potrivit într-o astfel de nou-născută-navă,
dar cineva care urmează să îmi facă cunoștință cu cea mai frumoasă steluță,
mă încurajează și-mi face cu ochiul.
Sunt pe mâini bune,
cu toate că mâinile mele tremură fără oprire
încercând să prindă centura de siguranță.
Un, doi, trei, am decolat.
Închid ochii și rog toți îngerii să fie cu mine…
Pe tine te-am lăsat în aeroport,
m-ai condus și mi-ai sărutat gândurile neîncetat…
Ne-am înălțat,
am numărat șaisprezece ore, la al treilea minut imediat după,
am zărit cea mai frumoasă stea care cobora pe Pământ.
Sunt fascinată,
Îmi aștept cuvintele pentru aterizare…

Aeroportul gândurilor mele

-Pregătirea pentru zbor-

Sunt în aeroportul gândurilor mele,
Acolo unde în majoritatea timpului,
Toate temerile mele decolează.
Aștept următorul zbor.
Avionul se pregătește,
Dar încă nu-l zăresc.
Mă foiesc în propria-mi voință de a zâmbi,
Dar în corp îmi tresaltă toate emoțiile,
E din nou joaca timpului cu mine.
Mă zbat, mă ridic, privesc în neant,
Mă agit și mă pierd.
Oare zborul acesta este unul bun?
Dintre toate călătoriile pe care le-am făcut,
Acum trebuie să zbor singură,
Și știu, dragul meu, ne întâlnim acolo,
Mă susții,
Dar eu trebuie să traversez un întreg ocean de emoții și temeri
Ca să ajung la tine.
Deși pe bilet apare doar numele meu,
Totuși, nu sunt singură,
Am avut darul să am în grijă Universul nostru…
Misiunea mea este să-l aduc în brațele tale,
Și nu știu de data aceasta,
În fața cărei culori ale cerului voi fi expusă.
Mi te chem și te rog să-mi dai aripa ta,
Ochii-ți verzi și iubirea
Sunt salvarea mea…

Pașii noi ai bucuriei

       De obicei, cad la picioarele gândului că încă un an e pe punctul de a pleca și de a se odihni în valiza cu amintiri. Rămân tăcută și parcă nimeni nu-mi intră în voie cu nimic, nici măcar cu mirosul de amintiri proaspete. Anul acesta sentimentul este cu totul diferit. Am îmbrățișat cu optimism timpul de altădată și simt că acum îi pot da drumul anului să plece.
  Când a bătut la ușa sufletului meu, anul 2018, m-a găsit blocată în propriile-mi gânduri. M-a lăsat să mă liniștesc, dar și-a dat seama că nu pot face asta de una singură. I-a chemat pe cei mai importanți oameni lângă mine, mi-a făcut cunoștință cu oameni noi și împreună s-au hotărât să-mi dea o mână de ajutor. Nu aș fi putut să mă ridic.
  Noroiul în care alunecasem se numea nesiguranță. Nu m-am împotrivit nicio clipă să mă las ajutată, din contră, știam și simțeam că nu pot păși în povestea mea, singură, mai departe. Iubirea mea a fost sprijinul meu zi de zi. Fără iubire, înțelegere și sănătate sufletească nu pot fi eu. Poate dacă aș fi fost întrebată cu ani în urmă fără ce nu pot trăi, unul dintre cuvinte ar fi fost cuvinte, dar anul acesta am învățat că pot supraviețui fără cuvinte și mi-am numit tot acest timp, un timp suprapus.
Încet-încet am reînvățat să-mi reorientez urmele și vedeam cum de-o parte și de cealaltă îmi sunt ca mijloace de siguranță două linii de care mă sprijineam. Emoțiile au fost peste măsură și cu greu am reușit să le gestionez, am fost îmbibată în emoții, un burete întreg.
  Am fost împotmolită până peste cap de sentimente, vise și trăiri, dar ultimii ani m-au ajutat să ies din toate stările și să-mi dau seama ce și pe cine iubesc cel mai mult. Anul 2018 m-a învățat că nu trebuie să-mi blochez sentimentele, că trebuie să comunic și să-mi spun toate păsurile, anul 2018, m-a învățat în cine să am încredere și că e ok ca din când în când să las oamenii să plece, eu nu știam asta până de curând.
  Am am avut cele mai frumoase călătorii anul acesta, atât în realitate, cât și în timpul meu suprapus, alături de cel mai minunat om de pe Pământ, soțul meu.
  Pentru mine, pentru noi, anul 2018 este martorul celei mai frumoase surprize pe care ni le va dărui anul 2019 și-i sunt profund recunoscătoare că și-a deschis sufletul în palmele noastre. Vom avea grijă de cel mai frumos dar pe care-l vom primi și de mână cu timpul care va sosi vom întâmpina viața împreună.
  Îți aduc mulțumiri din suflet, dragul meu, 2018! Am învățat că doar dintr-o simplă atingere, poți avea sau nu ceea ce-ți dorești și dacă îngerii nu-ți sunt aproape te simți rătăcit în propria-ți singurătate.
  Pentru anul care stă la rând să intre în inimile și în casele noastre, îmi doresc liniște, iubire, sănătate, bunătate, inspirație, bucurii, artă, fluturi, lecții și experiențe noi, din care să pot construi în continuare definiția cuvântului om, atât pentru mine, pentru noi, pentru familie, cât și pentru întreaga lume!
La mulți ani bucuroși, sănătoși și înțelepți! Bun venit, 2019!

Pierde-mă tu în lumea mea cu flori

Pierde-mă tu în lumea mea cu flori
Și lasă-mă să-mi regăsesc copilăria,
Mă-ntind în patul de culori,
Visând cum razele îmi cântă bucuria.

Măsor privirea fiecărei flori
Și îmi tresaltă dorurile-n piept.
Al cărui vis e șoapta când în zori,
Ochii mi’s taine când rămân și-aștept?

În lumea mea cu fluturi să mă pierzi,
Căci de mă pierzi, găsitu-m-a melancolia…
Pictez pe buzele iubirii ochii-ți verzi
Și-ți cos pe piept cuvântul, poezia.

Pierde-mă tu în lumea mea cu flori,
Așteaptă-mă și lasă-mă să te găsesc.
De mână cu toți fluturii-n culori
Mă voi trezi și voi simți că retrăiesc.

Pierde-mă tu în lumea poeziei,
S-ascult cum bate inima naturii
Pe mâini să mi se-așeze dintr-o mie,
Fluturii, cheia sol și notele iubirii.

Pierde-mă, pierde-mă, iubite!
Căci știu, răbdarea s-a prelins din ochii tăi…
Timpul mi s-a încolăcit în trup și în cuvinte
Și-abia mai pot să mă pierd singură în foi.

View this post on Instagram

A post shared by 𝓓𝓮𝓷𝓲𝓼𝓪 𝓐𝓻𝓲𝓬𝓮𝓼𝓬𝓾-𝓑𝓾𝓬𝓾𝓻𝓲𝓬𝓪̆ (@denisa_aricescu.bucurica)

Emoții, fluturi și un basm

Perioada de trecere de la un an la altul, parcă îmi descarcă amintirile pe un ecran care mai târziu se stinge treptat și-mi redeschide un alt ecran complet gol. Mă simt lipsită de vlagă, mă face să mă gândesc cum va arăta următorul an și dacă va fi la fel de bun ca cel anterior. Este o senzație ușor ciudată, deși ciocnesc paharul cu “La mulți ani”, mi se întâmplă să mă văd trecând un alt pod poleit cu dorințe și care are drept balustradă anul din urmă cu amintiri. Aceeași trecere cu emoții a fost și între anii 2016-2017. Mă apăsa gândul că nu vreau să se piardă tradiția anilor 2015 și 2016, de a nu-mi lua de lângă mine pe cineva drag, dar pentru că dorințele se îndeplinesc, 2017, a fost un an excepțional, care, n-a luat pe nimeni de lângă mine, dar câțiva au plecat. Așa am simțit.
Anul acesta a fost despre nunta noastră și despre mulți oameni cu care am interacționat, pe care i-am cunoscut cu adevărat, pe care i-am câștigat, dar și despre alții care au plecat. Chiar mă întreba cineva cum a fost 2017 pentru mine. N-am știut să-i răspund, dar m-am gândit că a fost anul în care mi-am dat seama că încrederea nu e doamnă pentru toată lumea, eu așa o consideram, doamna căruia nu ai voie să-i greșești numele, să-i vorbești de sus sau să uiți să-i scrii din când în când, și de asemenea, a fost anul când mi-am schimbat numele, când soțul meu mi-a deschis ochii și mi-a demonstrat că unele lucruri chiar există, cum ar fi: grija pentru celălalt, prietenia în cuplu, zâmbete la orice oră, dragostea necondiționată și faptul că nu se alterează relația după ce spui DA, din contră. (…)

Dar pentru că am fost atât de mult luată prin surprindere, voiam să nu țin cont de tradiția pe care am respectat-o în ultimii ani, aceea de a împărtăși cu cititorii mei gândurile la finele anului în curs, însă mi-am dat seama că aș fi greșit și m-am decis să vă povestesc și să vă mulțumesc că ați fost alături de mine, încă un an.
Și ca să nu mai lungesc atât de mult “discuția”, aș vrea să vă mărturisesc că anul acesta, în primăvară, am alergat după fluturi la propriu, mi s-au așezat în palmă, i-am admirat, m-am emoționat și ne-am promis revederi.

Vara m-a cucerit de-a dreptul, mi-am revăzut prietenii, pescărușii, adulmecând, ca și mine, bucăți întregi de pizza, 🙂 și dacă nu mă credeți, priviți:

Am revăzut marea de trei ori, am stat de vorbă, am glumit, mi-a adus voie bună și ne-am bucurat împreună de muzică.

https://www.instagram.com/p/BWW2E8oAuU5/?taken-by=denisa.aricescu

Nici muntele nu a rămas nevizitat, am descoperit unele dintre cele mai frumoase poezii a le lui Serghei Esenin, când am călătorit într-o zi de august cu familia pe Transfăgărășan.

Timpul nu stă în loc, au sosit emoțiile și fluturii de toamnă.

Ne-am plimbat, am vizitat locurile de poveste din Toscana, am revăzut Parisul și ne-am zâmbit.

Toscana, 2017

Paris, 2017

El este Havasi, artistul care deține recordul mondial pentru cel mai rapid pianist. O splendoare.

View this post on Instagram

A post shared by 𝓓𝓮𝓷𝓲𝓼𝓪 𝓐𝓻𝓲𝓬𝓮𝓼𝓬𝓾-𝓑𝓾𝓬𝓾𝓻𝓲𝓬𝓪̆ (@denisa_aricescu.bucurica)

La începutul lunii decembrie, The Motans ne-a încântat cu frumoasele lor melodii.

View this post on Instagram

A post shared by 𝓓𝓮𝓷𝓲𝓼𝓪 𝓐𝓻𝓲𝓬𝓮𝓼𝓬𝓾-𝓑𝓾𝓬𝓾𝓻𝓲𝓬𝓪̆ (@denisa_aricescu.bucurica)

Iar pentru că l-a sfârșitul fiecărui an, fiecare copil așteaptă ca dorințele să-i fie îndeplinite, prin scrisoarea trimisă lui Moș Crăciun, soțul meu, m-a ajutat să-mi împlinesc un vis, acela de a-mi aduce părinții, bunicii și nașii, la concertul “Iarna Simfonic Aniversar”, susținut de Tudor Gheorghe, la Sala Palatului din București. Emoții la infinit.

Anul acesta a fost despre fluturi, în special, cei de toamnă. Am zâmbit, am râs, m-am emoționat, am plâns, am iubit, am scris, am citit, am pictat, ne-am bucurat, am trăit unul dintre cele mai importante evenimente din viață, am avut familia aproape, ne-am veselit. Au fost și momente mai puțin plăcute, dar am început să învăț, că nu e totul așa cum îmi imaginez și că trebuie să fac față, indiferent de ce o să primesc. Firea mea visătoare a început să se maturizeze.
Cam asta despre mine, despre noi. 🙂

Mi-aș dori un 2018 încrezător, cu mai mulți fluturi, cu oamenii dragi aproape, cu multă căldură, sănătate și bucurie, iar aceleași lucruri vi le doresc și dumneavoastră, să vă iubiți și să fiți iubiți, să zâmbiți cât mai mult, să aveți încredere în alegerile pe care le veți face, să aveți familia și prietenii, aproape și să fiți puternici!

Mulțumesc, an al emoțiilor, 2017! Îți mulțumesc Doamne-Doamne! Îți mulțumesc, Mihai! Vă mulțumesc, dragi părinți, bunici, nași și prieteni!
Vă mulțumesc tuturor celor care ați rămas alături de mine!

Vă promit poezie de suflet, în continuare! ❤

Cum a fost anul 2017 pentru dumneavoastră?