Șoapte bordo

Era umbra care nu-i dădea pace,
Umbra care-l tulbura în timp ce adormea.

Buzele-i bordo perfect conturate,
Se voiau sărutate.

Nu și-au împărtășit visele niciodată,
Dar amândoi aveau același vis.
De necuprins.

Pe timpul verii,
Razele lunii erau mai puternice,
Aidoma tuturor șoaptelor bordo.
De unde să împrumutăm câțiva pași pentru a merge mai departe?

 

Când arta se juca de-a dor

Am alergat în totul perfect
Și ne-am rătăcit.
În grădinile cu vise de argint
Ne-am prins în jocul unui labirint
Pășind prin iarba cu dorințe și alint.
Mi te-au ascuns
M-am întrebat: ce-am devenit?
Cuvintele au apus,
Le-am căutat în serile cu flori plânse la geam
Când ploaia-și căuta și ea, iubirea…
Pe tine te-am iubit,
Cu tine, m-am temut
Am plâns când mi-a strâns mâna fericirea.
Pierdut-am noi cuvintele în gesturi
Pe străzile în care arta se juca…
Din dorurile noastre a rămas timpul
Și urma lui stângace ce-o avea.

Schimbul nostru de cuvinte era mut.
Cu timpul ne-am schimbat și noi
Și am tăcut.