Când ascultam liniştea prin tine

Când ascultam liniştea prin tine

Cuvintele ni se plimbau în tandem
Ne afişam iubirea departe, pe străzi…
Îmi strecuram emoţia pe sub fiecare frunză căzută
Şi fiecare frunză căzută îşi deschidea palmele pentru noi…
Le adunam şi-ţi arătam cum circulă iubirea prin nervurilor lor
Aşa cum dragostea îşi face de cap prin venele noastre.
Eram colegi de artă… şi iubirea e tot o artă,
Arta de a lăsa emoţiile să prindă glas…
Eram în urmă cu un pas,
Prezentul rămânea mereu în urmă,
Iar noi tot timpul îl gustam doar împreună…
Mi-a luat ani să te cunosc şi încă nu ştiu cum te cheamă
Spune-mi tu, eu încă mai privesc cerul împânzit de culori…
Totul se revarsă în anotimpul nostru
Şi ne presară…
Scorţişoară-n amintiri,
Toamna-i dulce în priviri…

Când fericirea se îmbrăca în floare de cactus

Când fericirea se îmbrăca în floare de cactus

Am descoperit note muzicale pe corzile sufletului,
Le-am denumit după constelaţii
Şi le-am lăsat să-mi urce emoţiile pe aripi de înger.
Seară după seară ascultam cum mâinile cerului
Îşi plimbau degetele peste destinul acordat.
Note noi, game în doi.
Respiram aerul pe care florile mi-l inspirau…
Atunci, două stele au început să se rostogolească pe cerul împânzit de lumini,
Ochii mi s-au îndreptat agale spre căsuţa în care noaptea face minuni.
Un boboc de răbdare înflorise.
O floare de cactus îşi desfăcea petalele în tainele nopţii…
Era fericirea. Înflorită şi neatinsă.
Am privit-o îndeaproape şi m-am temut să o miros…

Mi-am legănat liniştea-n palme.
În toamna sufletului meu ploua mărunt cu amintiri.

P.S. Chiar dacă fericirea îmbracă numele  “floare de cactus”, eu   v-am lăsat câţiva trandafiri să vă îndulcească privirile.

Inimă, înţelege-mă

Inimă, înţelege-mă

Te-am pus să bei din sângele furtunii,
Care-ncerca să mă inunde zi de zi,
Şi te-am chemat apoi, să-mi stai aproape,
Şi tu veneai când eu credeam că n-o să vii.

Îmi înecam ideile în scris,
Luam timpul şi îl înecăm în mine,
În suflet îmi uitam cuvântul rupt, deschis,
Şi toate temerile mă duceau spre tine.

De mână te plimbam în orice zi,
Şi-n orice zi te plimb, chiar fără să te rog,
Şi bat la uşi, şi baţi şi tu în pieptul meu,
Iar uneori te fac să stai în loc.

Te-am pus să guşti din lacrimi şi te-am hrănit cu dor,
Când tu poate aveai doar poftă de iubire,
Te-am aruncat în mine şi te-am făcut să zaci,
Tăceai şi mă priveai cum îţi puneam zăvor.

Tu, care mă conduci pe coridorul vieţii
Eşti prinsă-ntre bătăi,
Eşti prizonieră-n timp,
În ochii tăi se scutură magia dimineţii,
Dar tot mă iei de mâna să mă trezesc zâmbind.

Am căutat fâşii, am căutat culoare,
Ai căutat şi tu, copilării, în gest,
Ai respirat în locul meu când m-a oprit speranţa,
Ai fost copil şi tu, la primul te iubesc.

Inimă, te rog, înţelege-mă,
Dă-mi cuvintele, ia-mi iubirea,
Pregăteşte-mă…

Inimă, respiră când iubeşti. Sărută-mi gândul şi în adâncul tău să îl topeşti.

Inimă, te-aştept să-mi dai,  tu, vestea. Prin vene să-mi strecori povestea.