Nicidecum

Nicidecum

Am obosit să caut alinarea
Povestea nu stă scrisă, nicidecum
Se apropie de uşă doar chemarea
Învăluindu-mă-n mireasma cea de-acum.

Parfumul delicios se aşază în priviri,
Privirile lăsate-n urma mea şi-a ta,
Cuvintele se-ascund, nu poţi să mai respiri
Ştiind că doar tăcerea s-a instalat, deja.

Am aruncat în tine cu răceală
O palmă a năpustit asupra ta,
Mâna ce te-a surprins dintr-o greşeală,
Obrazul l-a atins. Ce rost avea?

Nu te-a durut, iubitule, căci ştii
O palmă ce aşteaptă mângâiere
Zdrobeşte gustul amărui din zi
Şi cheamă stelele să-ţi spele din durere.

M-am ridicat din lacrimile scurse
Pe foile pe care ţi le-am scris, târziu
Adânc, oful, în suflet îmi pătrunse
Am fost ceea ce nu o să mai fiu…

Când vreau să strig şi să…tac

Când vreau să strig şi să…tac

Momente fentate,
Distruse,
Aparte.
Lacrimile soseau…
Cu un deget le-am oprit.
S-au întors,
S-au prelins uşor pe dinăuntrul meu,
Au trecut de nodul din gât şi-au ajuns mai departe…
Acolo s-au stins.
Tăcerea lor a fost prinsă între două bătăi ale inimii.
Am oftat adânc !
Nu mă durea, se răsucea, mă seca.
Am oftat din nou şi-am căutat mângâierea soarelui,
Dar nu făceam decât să m-amăgesc,
O rază de soare nu înlocuieşte o mână de om.
Iar o privire spre cer caută cuvinte,
Când le găseşte, le strânge şi le-nchide-n suflet.
Adierea vântului risipeşte zâmbetul chipului iubit
Imaginea te năuceşte.
Doar ploaia te spală,
E izvorul sufletului aşezat pe gene…
După un gând, sufletul m-aştepta să reapar
M-am oprit, nu voiam.
M-am aşezat lângă el. Iar el…