Scântei din flori de tei

Scântei din flori de tei

Se-agaţă timpul de poveşti
Ieri pe la geam, azi în visări
Mâine te-ntreabă unde eşti…

Se schimbă serile de mai
În lungi cărări de anotimp,
Ce duc spre rai…

Se joacă soarele în flori
Ieri în culori, azi în bujori
Ce sărbători…

Se-apropie rază de rază
La tâmple seamănă-amintiri
O şoaptă îmi rămâne trează…

Din flori de tei apar scântei.
E liniştea ce mă apasă
Şi se revarsă-n ochii mei…

Suflarea din magnetofon

Suflarea din magnetofon

Dezlipită de cămaşa timpului cel amator,
M-am oprit pentru un timp, încercând un nou zăvor.
Dar în drumul către tine, am surprins un om şezând,
Cum în braţe îşi ţinea un magnetofon cântând.

Era rupt dintr-o suflare, nu-i păsa cine-l priveşte
Doar o urmă dintr-un sunet, se părea că-l linişteşte.
Căutând prin buzunare, bucurie să-i ofer…
Am găsit un petec şters din scrisoarea “Scriu şi sper…”

Aplecându-mă să-i las litere dintr-o dorinţă
Ochii cerului şi-ai lui se scăldau în suferinţă.
Mă-ntrebam dac-aş putea să-l întreb ce s-a-ntâmplat…
Dar când m-am apropiat, s-a sfiit şi a oftat.

Din cuvintele pe care ţi le-am adresat odată
Zăceau altele-nvechite, prelingându-se pe stradă.
Lăsând urma să mă-nveţe să păşesc încetişor,
Am simţit o adiere de iubire şi de dor.

Gândurile m-apăsară, iar pe umărul pictat
Din magnetofonul vechi se-auzea un sunet cald.
Câteva cuvinte care s-au aprins în taina mea
Îmbrăcându-le în lacrimi se stingeau în palma ta.

Omul de pe strada-aceea care-n îmbrăţişa durerea
Din vechiul magnetofon dăruia doar mângâierea.
Şi cuvintele-au prins viaţă ce ţi-am scris se auzea…
Era simpla melodie dintr-un colţ de cafenea.