Micul cer şi Marea mare
Totul se întrezărea,
Încolţeau anotimpurile sub tălpile tale
Şi tu obişnuiai să te propteşti în piciorul stâng…
Apăsai pe degetele-mi care scriau despre soare
Şi parcă vara îşi făcea loc pe lângă tâmpla ta.
Am mers împreună să-i scriem verii să ne aducă îngerii aproape .
Tu mi-ai spus a-23-a oară că marea e cerul de pe pământ.
Te credeam pe cuvânt,
Şi din când în când primeam confirmarea visând.
Unde eşti ? Unde sunt ?
În al mării timp sfânt, pescăruşii mi-erau legământ.
Valul de flori se spărgea peste noi,
Era nor din surâs dezbrăcat în apus.
Mi-era sete şi tu m-ai stropit c-un gând bun
Vapoarele minţii în suflet le-adun.
Cerul părea mult prea sălbatic,
Îşi pregătea furtuni din loc în loc,
Doar un pictor din colţ ne-a surprins
Când în braţe m-ai prins…
Mângâiam marea mare cu foc,
Ce joc !
(pe buze-ţi puneam Micul cer,)
Cel Rebel.
Strâng aripile îngerilor în palme.
Respiri prin culorile calde pe care ți le-am pictat prin cuvânt.
Când nu scriu, mă pierd în ultimul cuvânt.
Cândva n-o să mai știu ce să scriu, dar o să scriu ce mai știu.
Mă bucur de Timpul lui Cine Ești.
Denisa Aricescu 