Noi, oamenii…

Noi, oamenii… 

Avem pretenţii mai mereu
Şi toţi uităm de Dumnezeu.
Dar, El dac-ar uita de noi,
Nu vom mai exista, apoi.

Avem pretenţii, mii şi mii…
Unii de mici, când sunt copii.
Respectul părintesc nu l-au aflat,
În schimb, pe Dumnezeu L-au judecat.

Avem pretenţii de la viaţă,
Nu luăm în seamă o povaţă,
De ceilalţi ne-amintim când ne e dor…
De ce ? Doar să le cerem ajutor !

Avem pretenţii de la soare,
Plângem când el nu mai apare.
Avem pretenţii de la stele,
Dar câţi din noi credem în ele ?

E trist ce se întâmplă pe pământ.
Vrem totul sau nimic, într-un cuvânt.
Avem pretenţii…de ce oare?
Cine e mulţumit cu tot ce are?

Iertarea e divină…

Iertarea e divină… 

Azi , bradul l-am împodobit…
Ninge! Şi totu-i pregătit.
Ziua cea sfântă va sosi.
Din suflet va doresc , doar bucurii !

Să vă-nconjoare fericirea
Şi sănătatea şi iubirea…
Îngerii să vă păzească,
Iar Bunul Dumnezeu să vă iubească !

Naşterea Domnului e sărbătoare mare.
De ai greşit , cere-ţi iertare.
Că de-ţi cunoşti tu vina , chiar
Căldură sufletească vei primi în dar !

Naşterea lui Iisus

Naşterea lui Iisus 

Când primul fulg de nea apare,
Vesteşte marea sărbătoare.
În suflet ne pătrunde tot ce-i bun.
Ne pregătim cu nerăbdare , de Crăciun !

În peşteră când S-a născut,
Mulţimi de îngeri L-au văzut.
El S-a născut pentru a noastră mântuire
Şi să iubească-ntreaga omenire.

E dulce acel moment în care noi,
Cântam colinde, ne rugăm şi-apoi…
Mergem să răspândim a Lui sosire,
Cu bucurie, bunătate şi iubire !

La geam apar copiii rând pe rând,
Îţi bat în uşa şi i-auzi cântând.
Se bucura de ce le-ai oferit…
Şi-apoi devii din nou mai fericit !

Moş Crăciun

Moş Crăciun

Moş Crăciun te-aştept cu nerăbdare,
Ohh..de vei veni, ce bucurie mare!
Şi-n ziua sfântă când îngerii coboară,

Copiii vor cânta şi apoi te-ascultă iară.
Rând pe rând, o poezie îţi vor recita…
Aproape de tine , ei vor sta.
Câtă fericire aduce Crăciunul pe pământ…
Iubirea e magică, iar momentul e sfânt.
Un dor imens în urmă vei lăsa…
Nu, Moş Crăciun , mai stai la noi şi nu pleca !

Dor imens

Dor imens

Dorul de mamă e cel mai amar.
O îmbrăţişare de la ea, eu vreau în dar…
Rămâne să aştept, acum…

Iarna ce-a venit , mă opreşte din drum.
Mă liniştesc, gandindu-mă că este bine.
E greu din plâns, să mă pot abţine.
Număr secundele ce trec fără rost,
Speranţa nu va muri , nu ? Căci Dumnezeu e cu mine şi-a fost.

Te iubesc…

Te iubesc… 

Iubitule, nu mai fi trist.
Adu-ţi aminte că exist.
Şi chiar dacă nu pot să te înveselesc
Adu-ţi aminte: din suflet te iubesc !

Lacrima ta în minte mi-a pătruns
Chiar de o şterg, nu e de-ajuns,
Căci s-a înfipt ca ghimpele în noi,
Pe strada noastră sunt acum , doar ploi.

Aş vrea să-ţi dau în dar , iubirea mea
Şi ştiu că o primeşti ca pe o stea…
Şi dacă îţi alină sufletul, măcar,
Tot Universul, ţi-l ofer în dar…

Iubitule, ce mai pot face pentru tine?
Răspunde-mi ! Nu vreau decât să-ţi fie bine…
Mi-e greu să văd cum nu vorbeşti.
Te-ascunzi şi tot mai trist , tu eşti…

Minutele sunt ore şi timpu-i infinit…
Iubitule, la tine te-ai gândit?
Promit c-o să mă rog lui Dumnezeu,
Să îţi aline supărarea, chiar de-i greu.

Ştiu , azi e nor… de mâine va fi soare !
Indiferent ce vremuri vor veni…
La mine-n suflet şi în inima , mereu vei dăinui !

Se-aşterne iarna…

Se-aşterne iarna…

Astăzi e iarnă iar la noi,
Nu mai cad frunze şi nici ploi…
Căci toamna ce-a plecat a fost flămândă…
A luat cu ea tot ce-a putut, într-o secundă.

Şi nu credeam că toamna e amară…
Visam neîncetat când mă plimbam pe-afară.
Aveam speranţe o mie… şi vise multe aveam,
Am fost prea sinceră cu ea , nimic nu-i ascundeam.

Ce credeţi c-a făcut în lipsa mea?
S-a furişat şi-un suflet drag a luat cu ea…
Se poate să o iert? Ce mai pot face acum?
Cum să întorc eu steaua, din infinitul drum?

Durere mare s-a născut în urma sa…
Nu a lăsat măcar albastrul ochilor de stea.
Căci dragă mi-a fost fiinţa ce a dispărut,
S-o-ntorc nu am putere…nimic nu-i de făcut.

Şi ştiţi ce e mai trist şi n-am să iert?
Că anul viitor, toamna din nou am s-o aştept.
Ea va veni doar cu melancolia şi visarea,
De nu se va căi… îi voi opri culoarea.

Dar mă gândesc că iarna ce-a sosit,
Va fi mai dulce, cu soarta am plătit.
Voi încerca să sper, nu vreau să mă-ndoiesc.
Cu fulgii albi de nea, de mâine am să vorbesc.

Tu , iarnă cu chip din poveşti…
Fii blândă, nu vreau să mă dezamăgeşti !