Floarea mea preferată

Floarea mea preferată

Fericirea-mi şterge cuvânt după cuvânt
Le soarbe cu ardoare şi le preschimbă-n gând.
Dorinţele ce rabdă când sufletul mi-e dor
Se ard şi mă inundă şi nu mai ştiu ce vor.

Mă ţine-n viaţă doar simplul te iubesc
Şi am iubit tot timpul gândindu-mă la tine,
Şi tu când te gândeşti la mine, înfloresc
Doar gândul tău miroase atât de bine…

Fericirea e floarea mea preferată,
Când liniştea e boboc,
Iar iubirea îi e parfum.

Când te priveam căutându-mă

Când te priveam căutându-mă

A încolţit în gândul meu mirosul primăverii,
Se-aştern uşor fulgii tăcerii,
Cad frunze de răbdare
Îmi înfloresc pe buze raze de non-culoare.

Colind în casele speranţei,
Colind în noaptea ce-a oprit,
Îngerul drag pe care timpul
Din suflet mi l-a dăruit.

În clipele albastrului tacit,
M-am rătăcit,
Din spatele înţelepciunii,
Te priveam căutându-mă
Şi sărutându-mă.
Am sărutat şi eu, apoi, şoaptele noastre topite-n ploi
Topite ca mărturii în gând,
În ochii tăi,
În ochii mei,
În foi…

P.S. Timpul meu, din păcate, nu este prea darnic cu mine, nu am mai postat aşa cum o făceam înainte, dar vă mulţumesc din suflet că încă mai poposiţi în căsuţa mea, vă aştept să mă colindaţi şi să vă dăruiesc cele mai calde urări. În următoarea postare voi mai împărtăşi câte ceva cu dumneavoastră, impresii/păreri despre acest an, dar mi-ar plăcea să-mi scrieţi şi dumneavoastră, cititorii mei. Vă ascult. Voi fi aici şi vă voi răspunde cu mare, mare drag !

Crăciun fericit, cu bine şi cu multă sănătate, vă doresc !

Când toamna poartă paşii unei veri

Când toamna poartă paşii unei veri

Îţi calculezi paşii,
Îţi potriveşti ceasul,
Amâni discuţiile pentru mai târziu…
Ţi-ai înfăşurat timpul pe după gât
Şi-l roteşti minut după minut…
Emoţiile stau agăţate la ferestre.
Mi-am înfrânt teama şi le-am cules.
Soarele şi-a ridicat privirea şi a început să sufle în palmele-mi rotunde,
Am ameţit de bucurie.
Iubirea îşi întindea aripile către mine şi plutea în juru-mi s-o ating.
Am risipit nostalgia în mare,
Purtată de valuri, respira cu ardoare 
Dorul purtat de pescăruşi
Îţi strecura un zâmbet şi-ţi număra paşii, călcându-ţi pe urme…
Din cămaşă zorzonată a mării,
Vedeai cum se-ntindea trupul Verii din Poveşti.
Se disipa în nisipul fin în straturi de fericire
Încolăcindu-ţi tălpile-n parfum…

Te-apropii de ţărm, faci cu mâna către cer
Atingi colierul şi uiţi să-l roteşti,
Dar ultima perlă ruginită uşor
Te-anunţă că din spatele munţilor
Pătrund melancolii din frunze-aurii…
Îţi măsori alţi paşi, te întinzi şi le laşi

Să împletească din zbor cu fire de dor,

O toamnă a lor,

A destinelor.

Şi din nor,

Un covor,

Al culorilor.

Vara din Poveşti–Zâmbetul Mării la Răsărit

Când timpul legăna vara pe umărul stâng, iar toamna se aşeza pe umăru-i drept.

Când căutai să îmi săruţi iubirea

Când căutai să îmi săruţi iubirea

Mi-am desenat timpul pe o coală de speranţă
Mi-am luat gândul de la şoaptele pe care le-am iubit,
M-am ascuns în ochii căprioarei ce-şi plimba destinul
Prin pădurile de foc din asfinţit.
Când eu mă zbăteam pe marginea visului
Tu alergai cu paşi repezi spre mine
Mă strigai cu toată puterea,
Îmi săgetai auzul cu semnale aprinse
Şi-mi făceai inima să se strecoare printre stânci.
Când m-ai găsit,
mi-ai sărutat sufletul cu dor,
iar eu mi-am închis ochii, tremurând.
M-am agăţat de tine,
aşa cum se agaţă cireşele amare la urechile verii.

Atunci, ca şi acum

Atunci, ca şi acum

Mi-am stins pentru un timp tăcerea…
Atunci mă separa de tine.
Dulce cuvânt,
Prelingea mierea
Pe inima-mi, bătând în gând.

Acum, m-am detaşat, se pare
Pot lua de mână fericirea
O plimb în taină,
Aşteptând…
Atunci, ca şi acum,
Iubirea.

Zboruri prin văzduh

Zboruri prin văzduh

Gândurile sunt purtate printre stoluri
Cutreieră şi-unesc întreaga lume,
Iubirea ce se zbate în adânci doruri,
Doar inima se-ncumetă şi spune.

Înălţător e zborul prin văzduh,
Primit de îngeri se leagă un fir sfânt.
Închinăciunea jertfei aducând,
Pornind din cer, urmată de pământ
Şi-apoi sărutul umărului drept,
Cu timpul umărului stâng.

Din bucuria unei şoapte
Rostită poate la final,
Minunea gândului apare,
Treptat, prin zboruri şi prin har.

Din legăturile ce-n lume
Se leagă cerul de pământ,
Iubirea e doar o minune,
Păstrând eternul legământ.

Punct mort

Punct mort

Mi-am depăşit sufletul în jocul iubirii,
Am traversat marea tăcerii
Şi am ajuns într-un punct mort.
Ia-mă de mâna.
Ţine-mă-n viaţă.
Îmbrăţişează-mă şi voi simţi din nou că trăiesc !

Lacrima din răsărit

Lacrima din răsărit

Când lacrima din răsărit
Nu se plimba pe obrăjori,
Avea în pasul ei timid
Un alt motiv desprins din zori.

Voia s-ajungă la căldură
În sufletul purtat de dor,
Dar şoaptă ei ca semnătură
S-a rispit, uşor, în zbor…

În ceaţa densă a-ngheţat,
Iar chipul ei plăpând, subtil
S-a încălzit, fiind salvat
De-un zâmbet dulce de copil.

Suflarea din magnetofon

Suflarea din magnetofon

Dezlipită de cămaşa timpului cel amator,
M-am oprit pentru un timp, încercând un nou zăvor.
Dar în drumul către tine, am surprins un om şezând,
Cum în braţe îşi ţinea un magnetofon cântând.

Era rupt dintr-o suflare, nu-i păsa cine-l priveşte
Doar o urmă dintr-un sunet, se părea că-l linişteşte.
Căutând prin buzunare, bucurie să-i ofer…
Am găsit un petec şters din scrisoarea “Scriu şi sper…”

Aplecându-mă să-i las litere dintr-o dorinţă
Ochii cerului şi-ai lui se scăldau în suferinţă.
Mă-ntrebam dac-aş putea să-l întreb ce s-a-ntâmplat…
Dar când m-am apropiat, s-a sfiit şi a oftat.

Din cuvintele pe care ţi le-am adresat odată
Zăceau altele-nvechite, prelingându-se pe stradă.
Lăsând urma să mă-nveţe să păşesc încetişor,
Am simţit o adiere de iubire şi de dor.

Gândurile m-apăsară, iar pe umărul pictat
Din magnetofonul vechi se-auzea un sunet cald.
Câteva cuvinte care s-au aprins în taina mea
Îmbrăcându-le în lacrimi se stingeau în palma ta.

Omul de pe strada-aceea care-n îmbrăţişa durerea
Din vechiul magnetofon dăruia doar mângâierea.
Şi cuvintele-au prins viaţă ce ţi-am scris se auzea…
Era simpla melodie dintr-un colţ de cafenea.