Când noaptea-şi lăsa trena desfăcută

Când noaptea-şi lăsa trena desfăcută

Când porţile cerului s-au închis,
noaptea a pătruns în încăperea oraşului
şi-şi desfăcea trena albă şi tremurândă.
Stăteam ore întregi şi-o admiram,
simţeam cum primesc răspunsurile toate
prin suflări lungi şi apăsate.
În încăperea noastră rece,
căldura şoaptelor sfinte
se dizolva în paharul gol al serii,
lăsând ca-ntr-o pictură, geamurile umede.
Mă ridicam şi-l conturam cu gândurile tale.
Mă apăsau,
Mă stingeam uşor…
Mimam atingerea lor.
Iertarea topea distanţa dintre noi.
Pe degete-mi rămâneau urme de nori,
Mi se imprimau în suflet
Şi-mi lăsau ploaia, călăuză.
Burniţa cu aceeaşi plăcere,
Searbădă şi infinită,
Iar eu rămâneam cu acelaşi gând,
La tine.